Cristian Cioacă cere eliberarea condiţionată din închisoare. Fostul polițist și-a ispășit peste jumătate din pedeapsă

Cristian Cioacă cere eliberarea condiţionată din închisoare. Fostul polițist și-a ispășit peste jumătate din pedeapsă
Publicat: 23/01/2023, 12:09

Fostul poliţist Cristian Cioacă a depus la Judecătoria Piteşti o cerere în care solicită să fie eliberat condiţionat, după ce a executat peste jumătate din pedeapsa de 15 ani şi 8 luni de închisoare primită în 2014 pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.

Potrivit unor surse judiciare, pe 11 ianuarie, o comisie de la Penitenciarul Mioveni, locul unde este încarcerat fostul poliţist, i-a respins cererea de eliberare condiţionată, iar Cioacă a contestat decizia comisiei la Judecătoria Piteşti, primul termen fiind stabilit pentru luni.

Pe 19 iunie 2014, Curtea de Apel Piteşti l-a condamnat definitiv pe Cristian Cioacă la 15 ani şi 8 luni de închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea unor drepturi, în dosarul în care a fost judecat pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.

Iniţial, el primise o condamnare de 22 de ani de închisoare.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul lor, discuţiile au degenerat, context în care poliţistul Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, mai multe lovituri, soldate cu decesul acesteia.

Cristian Cioacă a fost cel care a anunțat dispariția soției sale, în anul 2007

Anchetatorii susţin că în noaptea săvârşirii crimei, copilul minor al cuplului se afla în apartamentul în care locuiau cei doi soţi.

„În zilele următoare, inculpatul a derulat o serie de activităţi menite a-i asigura evitarea tragerii la răspundere penală. Astfel, într-o primă fază, acesta a adunat în saci din polietilenă toate obiectele vizibil sau potenţial purtătoare de urme de sânge, produse cu ocazia agresiunii ori a depesării sau transportării cadavrului în vederea ascunderii acestuia şi le-a aruncat într-o râpă situată la 4,6 km de Poiana Braşov pe direcţia Râşnov, unde au fost găsite în data de 8.10.2007.

Întrucât operaţiunile de spălare a urmelor de sânge de pe suprafaţa peretelui comun dintre dormitorul matrimonial şi baia aferentă nu erau satisfăcătoare (din perspectiva cercetării la faţa locului care avea să se desfăşoare în perioada următoare în apartament), inculpatul a acoperit zonele cu cea mai mare concentrare a urmelor de sânge cu un strat suplimentar de glet şi unul de vopsea lavabilă. Totodată, a instalat o nouă perdea de duş în baia aferentă dormitorului”, spuneau procurorii.

Parchetul mai susţine că, ulterior datei de 2 septembrie 2007, Cristian Cioacă a desfăşurat o ”operaţiune amplă de manipulare a persoanelor din anturajul său şi al soţiei sale, prezentând tuturor celor cu care intra în contact dovezile găsite la acea dată de un martor pe calculatorul familiei Cioacă-Ghinescu, referitoare la relaţia extraconjugală a victimei şi vacanţa pe care şi-a petrecut-o împreună cu o altă persoană în Dubai”.

În opinia procurorilor, scopul acestui demers era asigurarea unui curent de opinie nefavorabil victimei, care ar fi justificat ipoteza unei plecări voluntare de la domiciliu şi deturnarea atenţiei de la aspectul esenţial, respectiv varianta uciderii acesteia de către poliţist, potrivit Agerpres.ro.

După ce a întreprins toate aceste demersuri, în data 5 septembrie 2007 Cristian Cioacă a anunţat oficial dispariţia soţiei sale.

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
O NOUĂ REGULĂ a fost decisă în România. Intră în vigoare de la 1 IULIE
Litoral cu cazare de 35 de lei. Cum pot profita românii de această ofertă
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Analiza regelui Carol al II-lea după atacarea Franței de către Germania. „Turcia este singura noastră...
×